Concluzia lui Ilie Dumitrescu după duelul Unirea Slobozia – Voluntari: ”Nu-i dădeam șanse”
Articol de Mihai Popescu - Publicat luni, 02 iunie 2025, ora 23:45,

Unirea Slobozia a învins luni seara, pe teren propriu, scor 4-3, după lovituri de departajare, FC Voluntari.
Astfel, Unirea și-a păstrat locul în Superliga, după ce la penalty-uri, portarul Chioveanu a apărat șutul lui Vojtus, Krell a scos execuția lui Carnat, iar Toma a avut nervii tari și a transformat penalty-ul decisiv.
Ilie Dumitrescu a oferit o primă reacție la sfârșitul partidei, iar fostul internațional a dezvăluit că nu a avut încredere în șansele grupării ialomițene.
”Să te menții… nu-i dădeam șanse. Are o relație specială cu vestiarul. El e din Slobozia, are o relație specială cu echipa, cu tot ce înseamnă clubul”, a spus Ilie Dumitrescu la Digi Sport.